Cele mai frumoase zile acasă sunt vara, în câte un weekend de amorțeală, în care tot ce facem e să ne mutăm cuibul din foișor de plajă, apoi pe șezlongurile din curte, cu siesta întreruptă de câte o tură prin grădină.
Adevăratul câștig al traiului la casă este grădina. Iar noi știm pe pielea noastră cum doar ea face suportabile verile în București. Imaginea orașului golit de ai lui locatari în vremea caniculei, plecați în vilegiatură, era cu siguranță reală în interbelic. Acum însă, în afara traficului mai lejer și a bucuriei celor două săptămâni de vacanță, rezistăm în cuptorul urban întrerupt de pauzele pe canapelele din foișor și dușul din capul plajei. Iar seara, după ce trecem cu furtunul peste toate suprafețele curții, de la nisip la lambriul casei, simțim cum toropeala lasă loc răcorii. Când ne mai vedem cu prietenii prin centru și deschidem poarta la revenire, avem senzația unui cocon verde paralel (tot e în vogă termenul) ce ne așteaptă cu o temperatură mai scăzută cu câteva grade decât cea a orașului.
De la o placă de ciment…
Nimic din ce vedeți mai jos nu exista când Bogdan a ajuns aici, în 2001 – toată curtea era doar o mare placă de beton, sănătos turnată, pe principiul eficienței sterpe adoptat de mulți. L-a scos, a adus cam șapte mașini mari cu pământ și a început să planteze singur tot soiul de arbuști care să rămână verzi mai tot timpul anului. Unii sunt aduși din drumețiile lui la Balchik, tot de acolo vin și multe flori primite de la unul dintre foștii grădinari ai Palatului Reginei. Le-a alăturat multe plante aromatice, de la busuioc la tarhon, cimbru și currry, iar casa e bordată de o jardinieră turnată plină de lavandă. Între timp, au crescut un perete de hortensii, o magnolie copac, trandafiri agățători ce înfloresc și în octombrie, bujori de la Sibiu, o iasomie, mai nou ochișori. Tot timpul anului rămân zone întregi verzi, iar până spre toamnă mereu apare câte o floare pe undeva.
Ne-au vizitat de-a lungul timpului mai mulți peisagiști cărora la început le-a fost greu să creadă că un singur om, fără studii de specialitate, și-a desenat atât de exact “arhitectura” grădinii și tot singur are grijă de ea. Pentru că la tuns grădina și avut grijă de plante, Bogdan chiar nu ne lasă să ne băgăm. Ne revine, sub supraveghere, udatul. 😉
S-a amuzat și el de toate întrebările exacte menite să-i testeze experiența, dar le-a răspuns calm, povestindu-și relaxat, fără lux de amănunte (lui i se pare atât de normal să construiești lucruri de la zero), experiențele cu plante, de unde le-a adus, cum le-a observat, cum aproape toate s-au adaptat, priindu-le lumina din plin și porțiile generoase de apă ce nu le lipsesc.
Viața începe în grădină. Și munca la fel.
Ca să fim sinceri, un alt motiv al petrecerii mai tuturor zilelor în grădină este că stăm în preajma lui Bogdan care mai mereu face câte ceva. Explozia vegetației din mai până spre septembrie e provocarea lui de a ține formele în ordine – arcadele de trandafiri, vița sălbatică ce îmbracă intrarea în curte, bambușii care aproape pot obtura culoarul plajei sau al curții, dacă sunt lăsați de izbeliște, arțarul japonez ce-și va uni coroana cu salcia și atunci gazonul va avea de suferit din cauza umbrei și a umezelii ce persistă.
Pe cât de adevărat e că Viața începe în grădină, pe atât de firesc e că treaba nu se termină niciodată. Nu putem uita nici acum cum, după ce au tuns lavanda, băieții au mai petrecut o jumătate de zi tăind, ca niște mici chinezi, fir cu fir, ca să umple vaza de un metru din living – altfel am fi pierdut recolta. Când au renunțat la foarfece, au trecut la făcut buchețele pentru prieteni. Și așa s-a dus o zi plină.
Foișorul și restaurarea
Din aprilie cartierul general și toate pățaniile zilei sunt dezbătute în foișor, trebuie să fie destul de răcoare încât să ne mutăm în garaj. Foișorul cu geamandurile aprinse și peretele de felinare ce se mișcă ușor în bătaia vântului e corabia tuturor zilelor noastre călduroase.
Cu mai mulți ani în urmă, foișorul a fost conturat din ferestre de aproape o sută de ani, foarte mari, salvate de la demolări. Ochiurile de geam încă scot la iveală imprefecțiunile atât de frumoase ale sticlei vechi, suflate. Iar lemnul de stejar devenise vizibil pe unele porțiuni. Un pic prea shabby chic pentru gustul nostru, ne-am zis. Așa că primăvara trecută am demarat o acțiune amplă de restaurare… in house.
Una dintre puținele fotografii în care felinarele lipsesc, au fost date jos pentru băiță și câte un spray de împrospătare pe ici, pe colo. Dar vă puteți delecta cu ele în multe ipostaze surprinse pe pagina de facebook Ochișoru.
Patina era vizibilă în 2015, când Alex a fotografiat, într-o seară de vară, foișorul. Primăvara trecută curățarea fiecărei casete de lemn și revopsirea ei ne-au luat aproape o săptămână.
Traseul inițiatic al restaurării a arătat așa:
◊ am dat jos bucățică cu bucățică toate ochiurile de geam și le-am și numerotat în timp ce făceam asta. În timpul acestei operațiuni am pierdut câteva geamuri vechi, ce cu greu au putut fi scoase din chitul care, după o sută de ani, părea ciment. Am luat dimensiunile ochiurilor de geam lipsă și ne-am dus cu lista la sticlarul din cartier.
◊ am încercat, cu tot felul de solvenți și șpacluri, să dăm jos straturile de vopsea ale ferestrelor și mai ales chitul atât de întărit. Nu am reușit decât cu lampa cu gaz, trecând și râcâind peste fiecare chenar de lemn.
◊ după a doua mână de vopsea, foișorul nu arătase niciodată atât de nou.
◊ la final, fiecare ochi de geam a fost repus, în ordinea numerătorii, pe poziție și prins cu silicon alb, de exterior.
P.S. de șantier: Luasem și baghete subțiri, pe care le-am vopsit alb și tăiat pe dimesniunea fiecărui ochi de geam. Din cauza siliconului folosit pentru a prinde geamul îngroșau prea tare casetele, așa că după ce am muncit mult la ele, am renunțat. Cu siguranță le vom folosi în vreo instalație dichisită pe acasă.
Foișorul la sfârșitul verii trecute, albul perfect rezistă. Foto: Corina Mărgărit
În continuă schimbare, ca natura
Spre sfârșitul verii lui 2017 multe dintre aceste imagini nu mai erau atât de fidele: plaja avea bar nou, pânzele foișorului arătau ca un cer înstelat brăzdat de o placă de surf, au mai apărut decorațiuni, altele au plecat. Dar atmosfera e aceeași, de lounge dichisit la malul mării. Iar singurul lucru care într-adevăr lipsește e deschiderea la mare sau măcar un ochi de apă spre care să ieșim din grădină.
N-am ști să spunem care e luna preferată, însă momentele cele mai spectaculoase sunt când înfloresc magnolia, lavanda și hortensiile.
Magnolia, primăvara
Grădina Ochișoru și “victimele” ei
Grădina noastră a mai făcut însă ceva remarcabil, i-a convertit la o viață la fel de plină și frumoasă pe doi dintre cei mai faini oameni pe care i-am cunoscut tot datorită ei, grădinii. Ruxi și Dan au o grădină chiar mai mare decât a noastră, în Otopeni, și de cum au venit la noi ne-au zis clar că își doresc să se bucure de spațiul lor verde, pe atunci nevalorificat, pe cât de mult și divers o facem noi. Inițial am luat asta ca pe un compliment, doar că peste câteva luni am început ‘efectiv’ (cum se zice la știri) amenajarea grădinii lor. Despre influențele Ochișoru @ Otopeni, despre cum li s-a schimbat dinamica timpului liber și cum au îmbogățit ei proiectul abia așteptăm să vă povestim. Și mai știm sigur că abia așteaptă și ei. 😉
Va urma!
Foto: Alex Boghian
