“100 de obiecte de design românesc din ultimii 100 de ani” este numele expoziției-eveniment la care îți recomandăm cu căldură să-ți iei prietenii & familia și să ajungi musai până duminica asta, 4 noiembrie, la 19:00. Detaliile evenimentului aici.
Ia-o ca pe un exercițiu – curios, prietenos și necesar – de conștientizare a stării designului la noi. Cum a început totul, care sunt obiectele ce vorbesc despre identitatea noastră, care au fost fabricile ce au asigurat acest start, că multe n-au mai rămas, și cum a evoluat producția din 1918 până azi.
Asociația Nod Makerspace, inițiatoare a spațiului de co-working cu același nume pentru antreprenori și makeri din industrii creative, și a Mater – prima bibliotecă de materiale din Europa de Sud-Est, merită toate aplauzele pentru acest nou proiect și demers unic în peisajul de la noi. A creat și o arhivă online a istoriei designului – 100romaniandesignobjects.com, însă sfatul nostru este să mergi să vezi obiectele în expoziție, unde le descoperi grupate pe 5 perioade: 1918 – 1938; 1940 – 1959; Anii ’60; Anii’ 70; 1980 – 1999; 2000 – 2018. Te va ancora mult mai firesc, delimitând clar etapele și făcând mai vizibile schimbările de registru, în contextul designului românesc din ultima sută de ani.
Expoziția
Înainte de a petrece mai bine de o oră în expoziția de la Mater și înainte de a vă povesti despre cele mai surprinzătoare (deh, incredibil nu are grad de comparație) descoperiri, dați-mi voie (Mădălina aici) să rememorez ceva întâmplat fix în acest spațiu, în iunie, ceva ce nici prin gând nu-mi trecea că va avea acest final. Foarte pe scurt, în iunie am aterizat, tot la Mater, la expoziția “100 de obiecte iconice de design polonez la București”, în cadrul Romanian Design Week.
Anii ’70 și anii ’80
Spun “am aterizat” pentru că nu era în planul acelei sâmbete, iar norocul a fost să picăm exact când începea turul ghidat. Expoziția, ca și punerea în scenă au fost pur și simplu impresionante – o călătorie prin istoria designului polonez ce prindea contururi palpabile cu fiecare explicație. În timp ce treceam de la un obiect la altul, pe unele le luam la puricat sau răsfoit ori urma o altă poveste, prin cap traversau… paralel alte gânduri: “cât de consistentă e expoziția asta!”, “și dacă mâine ar vrea cineva să facă ceva cu designul românesc, ce ar scoate, hăhă, hai poate 25 de obiecte iconice, mda, nu prea ai cu ce”. Probabil zâmbetul tâmp mi-a mai întârziat în ziua aceea pe față. Iată-mă peste 5 luni față-n față cu exact 100 de obiecte de design românesc din ultimii 100 de ani.
1918 – 1938
Revenind la consistența expoziției (fiecare cu ideile lui fixe), când am ajuns la Mater am avut senzația că e, cum e și firesc de altfel, de dimensiuni cu mult mai reduse decât expoziția organizată de Institutul Cultural Polonez. Însă, deși ești familiar cu al nostru context, când începi să citești povestea fiecărui obiect, de la fabrica în care a apărut, la istoria acesteia și detalii despre creatori, vei mai ieși după minimum o oră. Și vei realiza o altfel de amploare. A fost fascinant să trec prin istoria producției românești din 1918 până azi – mi-am recitit mai ales copilăria prin alte repere.
5 povești pe care aproape aș paria că nu le știi:
- Automobilul Aerodinamic a fost brevetat în 1924, în Germania, de Aurel Perșu. Design-ul automobilului a fost inspirat de picăturile de apă, de unde şi denumirea de „Raindrop car”. Mașina putea atinge viteza de 80 km/h, remarcabilă la acea vreme, când automobilele nu depășeau 20 km/h. Aurel Pașcu a refuzat să vândă brevetul concernelor General Motors şi Ford, deoarece acestea nu şi-au luat angajamentul de producție în serie. Dar a parcurs 120.000 de kilometri în mașinuța lui. Apoi a donat-o Muzeului Tehnic.
- Liliputan era un război de cusut în miniatură, prezent în mai toate casele prin anii ’40:era folosit pentru repararea ciorapilor, tricotajelor, lenjeriei și a altor țesături… liliputane. Cuvântul, cu acest sens, a dispărut din dex.Era instrumentul ce făcea posibilă remaieuza – dispărută și ea astăzi din cotidian și nomenclatorul meseriilor.
- Păpușile din cauciuc pe care le păruiam tare când eram mică veneau de la Arădeanca, cea mai mare fabrică de păpuși din țară, înființată în 1949. Aceiași fabrică care după 10-le Nadiei a făcut păpușa ce-i seamănă, cu medalie cu tot. Încă o am în palmares. 😉
- Pantofii Guban, pe care-i scoatem din cutia asunsă de mama să tropăim cu ei prin casă, în șosete groase fiind, au fost purtaţi (spune legenda) de preşedintele american Harry Truman, de Sophia Loren, Regele Mihai I, Tudor Arghezi, Gheorghiu-Dej, Nicolae și Elena Ceauşescu. Istoria lor începe în 1935, cu un sigur angajat și o cremă pentru pantofi. Blaziu Guban, cu experiența sa de chimist, studiază timp de 25 de ani crema pentru ghete superioare, care prelungește cu 50-100% durabilitatea pantofilor. În prezent, cele 80 de modele de pantofi de damă Guban încă se fabrică în proporţie de 70% manual. (!)
- Covoarele Cisnădie, acolo unde tradiția țesutului are sute de ani, fabricate la Covtex, ajung vedete nu doar în România și sunt exportate din Japonia până în Rusia, SUA sau Italia.Acum 30 de ani, pentru un covor de la Cisnădie trebuia să te înscrii pe liste. Aşteptai şi câte 10 ani să îţi vină rândul, cam la fel ca pentru o mașină Dacia. Un covor costa cât un salariu mediu, dar valoarea sa era mult mai mare pe scara ierarhiei sociale. Se mai făceau covoare la Iaşi şi la Alba Iulia, dar cel de Cisnădie devenise o extravaganță.
Nu vă mai zic de Electroargeș, creatorul aspiratorului Ideal, care a produs peste 20 de milioane de aspiratoare, câte unul pentru fiecare român (!) – acum lucrează pentru Kaercher; de iubitul nostru Piticot, produs la „Întreprinderea Poligrafică Banat”, considerată una dintre cele mai moderne și productive tipografii din țară; de pălăria Dădârlat care s-a născut în 1896; de automobilul Berlescu creat în 1935, ce a rămas cel mai original automobil care a participat vreodată la Raliul Monte-Carlo! Și alte multe sticle, sticluțe și porțelanuri care mi-au luat ochii, toate Made in Ro-uri de tradiție.
Bonus: fundalul sonor este priceless, muzică ușoară românească pe care aș vrea s-o salvez și găsesc cumva. Încă îmi umblă în cap un refren cu “Cuba, Cubaaa”, un șlagăr latino foc.
Azi îl vedem și nu (prea) e
Ajungem în zilele noastre și recunoaștem creațiile brandului preferat Ubikubi (cea mai consisitentă prezență, de altfel, pe scena designului de obiect), corsetul Murmur, ceramica Mădălinei Teler și set-ul minunat de ceai Ceramic Sparrow, piesele lui Ciprian Manda, ilustrațiile Mădălinei Andronic, ceasurile Optimef, schiurile noi Reghin, biclele Pegas etc.
Dar realitatea designului românesc e că azi îl vedem și nu prea e. Nu că nu sunt idei și execuții foarte bune, impecabile chiar; nu că nu vorbim despre el (ba uneori avem senzația că se vorbește prea mult și se mai și amestecă lucrurile doar de dragul de a da cu design românesc la final), ci pentru că piața e mică, producția la scară mai mare încă aproape lipsește cu desăvârșire, iar de educație pe bune a publicului va fi probabil nevoie și în următoarea sută de ani. Dar să privim optimist spre viitor. Totuși avem cu ce!
Fotografii: Mădălina Georgescu